Escapada din realitate

Diavolul din Milano – Martin Suter
[fragment]
Iarba care fusese pana cu cateva clipe de un verde estompat stralucea ca spanacul proaspat. Picatele si petale incolore se transformasera in salvie de camp albastra ca cerul, margarete albe ca zapada si troscotel roz-deschis. Cateva raze de soare sparsesera perdeaua de ceata si, in lumina lor, iarba si florile ude scanteiau ca vitrina unui bijutier.
La un moment dat Sonia zari si curcubeul. Se contura, in nuante mai vagi, din ceturile nedeslusite, se indesi devenind un semicerc falnic, in culorile saturate ale spectrului solar, iar sus de tot se decompunea contopindu-se cu cenusiul dupa-amiezii ploioase.
Sonia simtea ca violetul este ca puful unui matisor de salcie, albastrul ca filetul unui surub, verdele ca o pietricica lustruita, galbenul ca o bucata colturoasa de cauciuc spongios, iar rosul ca interiorul obrazului ei, cand isi plimba limba prin cavitatea bucala.
Dar acest curcubeu avea o ciudatenie: la unul din capete, acolo unde rosul era cel mai rosu, iar spectrul se termina de obicei, mai aparea ceva.

O fasie de culoare pe care n-o mai vazuse niciodata si pentru care nu gasea un nume. O fasie destul de estompata;  Sonia era insa sigura ca nu se insala. Arata ca parfumul de coriandru si la pipait te ducea cu gandul la blanita unei cartite.
Pret de cateva clipe domni o liniste desavarsita; peisajul parea incremenit in vraja: pajistea, ceata, curcubeul si Sonia insasi.
Spartura se inchise tot atat de brusc pe cat se deschisese, iar razele soarelui se stinsera. Valul cenusiu se lasa deasupra pajistii, iar curcubeul se destrama.
Acolo unde aparuse, banda ingusta a culorii care nu exista straluci inca timp de o frantura de secunda.
Sonia se ridica de pe banca si o porni inapoi. Incet si cu grija, pentru ca vraja sa nu se risipeasca.

Close Menu