Unde iti este zambetul…?

– poveste… sau nu –
Undeva pe drum, sau intre drumuri, mi-a pierit zambetul. Mi se spunea, mai demult, “fata care aduce zambet pe chipurile noastre”… sau “fata careia i se citeste veselia in ochi”.
Cat de departe sunt vremurile acelea. Analizez, pas cu pas, toate etapele parcurse. Posibilele cauze pentru a zambetului brusca, sau graduala disparitie… Degeaba. Undeva pe drum, sau intre drumuri, mi-am pierdut zambetul. Acela natural. Pornit din inima.
Goneste trenul, trec copacii cu frunze aramii pe langa mine, sau eu pe langa ei… si imi zaresc pret de o clipa chipul in fereastra. Pana si eu vad clar, disting tristetea si nezambetul. Un chip mahnit, crispat, neluminos. Imi pare ca zaresc si-o lacrima cum se prelinge pe obraz – la vederea copacilor ingalbeniti de dragul toamnei, dar o sterg repede, e lume langa mine. Nu se cade… E un loc public, nu-mi pot permite a da frau emotiei din sufletu-mi gonind, dorind, spre casa.

Se mira ai mei toti unde mi-au fugit glasul bucuros si veselia din privire… ma mir si eu, sau poate nu.
Cert este ca nu exista, cum credeam, niciun buton declansator pentru a inimii bucurie, si nici pentru a zambetului reala aparitie si trainicie. Sau cel putin eu una nu am gasit acel buton.
Vorbeste gura azi la microfon, se aude mult zgomot de fond, nici eu nu ma aud, iar fata imi devine tot mai crispata. De ce? De dor? De neputinta? De indoiala sau de neincredere? De ne-iubire? Ori de deznadejde? De teama ca firavele mele inceputuri nu aduc cu ele decat alte imediate si rapide sfarsituri? Sau poate de constatarea ca tu iubesti, de fapt, pe altcineva? Poate cate putin din toate si… din nimic.
Nu-mi cauta azi zambetul pe chip. Nu e acolo. Nu e nicaieri. Si nici nu stiu cand sau daca va mai putea fi…

Close Menu